Un pasager a avut parte de o experiență cumplită în timpul zborului: „Un bebeluș mi-a murit în brațe. Au fost două ore și jumătate de coșmar”

Un pasager a avut parte de o experiență cumplită în timpul zborului: „Un bebeluș mi-a murit în brațe. Au fost două ore și jumătate de coșmar
Publicat: 22/04/2019, 14:35

Nadia Parenzee, pasagera companieiAirAsia se întorcea în Australia, dar a fost martora unei întâmplări cutremurătoare. Bebelușul în vârstă de numai două luni al unei familii arabe i-a murit în brațe.

Avionul zbura dinKuala Lumpur spre Perth.

Nadia Parenzee a povestit pe Facebook cum pasagerii lângă care călătorea au avut parte de o suferință uriașă:

„Întorcându-mă acasă din Malaysia, m-am confruntat în avion cu cea mai dificilă situație din viața mea. Un bebeluș mi-a murit în brațe. Un cuplu din Arbaia Saudită se îndrepta către Australia pentru a începe o nouă viață. La începutul zborului, bebelușul era vizibil agitat și plângea continuu. M-am oferit să îi ajut pe părinții care erau și ei extrem de stresați. Am închis ochii puțin, să trag un pui de somn, dar m-a trezit însoțitoarea de zbor, cerându-mi ajutorul”.

Femeia care se afla lângă cuplul arab și-a dat sema de gravitatea situației:

„Cu disperare în priviri, părinții mi-au oferit bebelușul. L-am luat în brațe și am început să mă rog. Imediat după, micuțul a încetat să mai respire. Am început să strig la pasageri, în speranța că există un doctor la bord”, povestește femeia.

Timp de două ore și jumătate personalul avionului, părinții și Nadia au încercat să resusciteze bebelușul, dar nu au avut succes. Bebelușul murise.

„Timp de două ore și jumătate am trăit un adevărat coșmar. Am încercat să resuscităm bebelușul până la aterizare. Am inima frântă, însă sunt onorată că l-am ținut în brațe și i-am citit rugăciuni înainte de a muri.”

Părinții bebelușului au declarat că au fost în urmă cu o săptămână cu el la doctor, pentru că avea simptomele unei răceli.

Când a urcat în avion tatăl copilului i-a spus australiencei că pleacă din țară împreună cu soția și copilul pentru a începe o nouă viață.

Un purtător de cuvânt alcompanieiAirAsia a declarat că după ce avionul a ajuns la destinație, în Perth, Australia, un echipaj medical a început o serie de investigații pentru a determina cauza morții bebelușului, scrie ABC News.

Compania aeriană a transmis condoleanțe familiei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună